Impact violent, astăzi, pe strada 1 Decembrie din orașul Găești. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 22 de ani, din comuna Dragomirești, în timp ce ar fi condus un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu o mașină condusă de un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Brașov.

În urma accidentului, ambii șoferi au primit îngrijiri medicale, însă nu au depus plângere pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
“În cursul acestei zile, în jurul orei 12:23, pompierii au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs în orașul Găești, în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului au acționat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Găești cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Vișina.
În urma evenimentului doua persoane de sex masculin au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare”, a transmis ISU Dâmbovița.
Concomitent pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pe durata intervenției.
Cei doi conducători auto au fost testați în vederea depistării consumului de alcool, rezultatele fiind negative.
SURSA: https://reporterdb.ro/






