Urmările înjunghierii din Sibiu. Decizia surprinzătoare a magistraţilor legată de „Cuţitarul din benzinărie“

0 0
Read Time:1 Minute, 5 Second

Un complet de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu a respins propunerea procurorilor de a aresta preventiv un tânăr cercetat pentru tentativă de omor.

Decizia magistraţilor este cel puţin surprinzătoare având în vedere că este vorba despre unul dintre cei trei agresori care au provocat un incident extrem de violent, la care au participat zeci de martori, în noaptea de 8 februarie, într-o benzinărie din Sibiu.    Mircea Daniel Cuţitar, de 20 de ani, este anchetat pentru tentativă de omor după ce a înjunghiat în mod repetat un client al localului pe motiv că „făcea prea mult curent”.    Victima şi agresorii se numărau printre zecile de tineri care se aflau în jurul orei 23:00 a serii de marţi, 8 februarie, în spaţiul amenajat cu mese al benzinăriei.  Cel dintâi tot intra şi ieşea din local, fapt ce a atras atenţia unora dintre meseni. A urmat un schimb de replici, care s-a finalizat cu pumni, picioare şi lovituri cu un cuţit, în urma cărora victima a ajuns la spital cu „multiple plăgi înjunghiate”.

Întreaga scenă, extrem de violentă, a fost surprinsă de camera de supraveghere video a localului.     La finele acestei săptămâni, magistraţii sibieni nu au fost de acord cu propunerea procurorilor şi au decis doar arestul la domiciliu al tânărului cu nume predestinat.

sursa;adevarul.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Distribuie daca ti-a placut...

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Post

Noi imagini cu podul peste Olt, bijuteria Autostrăzii Ford. „Impresionant. Dar acele panouri...“

Mon Feb 14 , 2022
Lucrătorii s-au întors pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti, iar progresele pe tronsonul 2 continuă, fiind speranţe mari ca cei aproximativ 40 km între Balş şi Slatina să fie gata până la mijlocul acestui an. Podul peste râul Olt este de departe cel mai apreciat. Comentatorii, au, însă, un mare regret. […]