Încă un accident mortal a avut loc pe raza comunei Bălțați, județul Iași. În această dimineață, un pieton a murit după ce a fost lovit de o mașină condusă de un tânăr de 21 de ani. În urmă cu două săptămâni, șapte persoane și-au pierdut viața într-un accident produs în aceeași comună.
Conform primelor informații, pietonul s-ar fi aruncat în fața mașinii.
„În această dimineață, în jurul orei 6.30, am fost sesizați despre un accident rutier soldat cu victime omenești, produs pe raza comunei Bălțați. Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul că în accident a fost implicat un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani și un pieton”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPS) Iași.
La fața locului au intervenit pomperii militari cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare Epa (Agenția de Protecție a Mediului) din cadrul Secției de Pompieri Târgu Frumos, dar și o ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță Iași.
Echipajele ajunse la locul evenimentului au constatat că victima era inconstientă.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate.
Accidentul în care a murit un pieton a avut loc în comuna Bălțați, unde în urmă cu două săptămâni au murit șapte oameni.
Pietonul a fost lovit de mașina condusă de tânărul de 21 de ani pe un drum lateral din Bălțați, între localitățile Podișu si Valea Oilor, nu pe DN 28 Iaşi – Târgu Frumos, unde a avut loc accidentul din 1 februarie.
Accidentul cu șapte morți s-a produs pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din România, DN 28, care leagă Iașiul de Târgu Frumos. Șapte oameni au murit după ce şoferul unui camion ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă, a acroşat o ambulanţă şi a lovit o dubă în care se aflau şase muncitori.
sursa:gandul.ro