Simona Halep, locul 23 în topul WTA, a trecut de americanca Alison Riske cu 6-2, 6-4 şi s-a calificat fără probleme în optimile de finală a turneului WTA 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 768.680 de dolari, informează Agerpres.
La primul său meci fără antrenor, după despărţirea de Adrian Marcu şi Daniel Dobre, Simona Halep a câştigat partida într-o oră şi 12 minute. Fostul lider mondial a servit excelent în acest meci, încheind cu 6 aşi şi fără ghem pierdut pe propriul serviciu (două mingi de break salvate), notează sursa citată. În primul set, Riske (31 ani, 53 WTA) a luat primul ghem la zero, dar apoi Halep a câştigat cinci ghemuri la rând, încheind cu 6-2. Actul secund a fost mai echilibrat, deşi Halep a început cu break. Riske a riscat mai mult şi a evitat un 0-3, câştigând al treilea ghem al setului după ce a salvat opt mingi de break. În continuare s-a mers cu serviciul, Halep impunându-se cu 6-4. Simona Halep se află la al patrulea meci câştigat în faţa americancei Riske. Simona Halep, campioană la Dubai în 2015 şi 2020, şi-a asigurat un cec de 9.000 de dolari şi 55 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe învingătoarea dintre spaniola Paula Badosa, a treia favorită, şi Gabriela Ruse, venită din calificări. Irina Begu va juca în primul tur contra unei jucătoare venite din calificări, ucraineanca Daiana Iastremska.
sursa:libertatea.ro