Lucrătorii s-au întors pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti, iar progresele pe tronsonul 2 continuă, fiind speranţe mari ca cei aproximativ 40 km între Balş şi Slatina să fie gata până la mijlocul acestui an. Podul peste râul Olt este de departe cel mai apreciat. Comentatorii, au, însă, un mare regret.
Noi imagini surprinse pe drumul expres Craiova – Piteşti, cunoscut şi ca „Autostrada Ford“, au fost date publicităţii în ultimele zile pe contul de Youtube MND. Pasionaţii de infrastructură sunt ţinuţi astfel la curent cu progresele înregistrate. Imaginile cu podul peste râul Olt în continuare sunt cele mai urmărite şi apreciate. „S-au întors furnicuţele“, au observat cei care au urmărit filmările, modul cum şi-a organizat activitatea UMB Spedition, constructorul tronsonului 2 al DEx 12 Craiova – Piteşti, fiind de altfel constant apreciat. „UMB ar trebui să devină bun naţional“, este doar unul dintre comentarii.
sursa:adevarul.ro