Kamila Valieva a primi permisiunea din partea TAS de a continua să evolueze la JO de la Beijing

  • Sport
  • February 14, 2022

În ciuda unui test antidoping pozitiv, rusoaica Kamila Valieva (15 ani) a fost autorizată luni de către Tribunalul de Arbitraj pentru Sport să continue competiţia la Jocurile Olimpice de la Beijing, informează lequipe.fr. Programul scurt al probei individuale feminine de patinaj artistic va avea loc marţi.

Tribunalul sportiv a confirmat ridicarea suspendării provizorii a Kamilei de către Agenţia Rusă Antidoping (Rusada), considerând că privarea sportivei de un eveniment chiar înainte de a fi examinat fondul cauzei i-ar provoca un “prejudiciu ireparabil”.

CIO şi WADA au sesizat TAS, făcând apel la decizia Agenţiei Ruse Antidoping (Rusada), luată miercuri, de a ridica suspendarea provizorie a patinatoarei ruse, care a fost depistată pozitiv la un test efectuat în decembrie.

Kamila Valieva, în vârstă de 15 ani, a fost testată la Campionatul Rusiei de la Sankt Petersburg în 25 decembrie de către Rusada, care a primit doar marţi rezultatul pozitiv. Substanţa identificată este trimetazidina, folosită pentru ameliorarea anginei pectorale şi interzisă de WADA din 2014, deoarece favorizează circulaţia sângelui.

Rusada a suspendat-o iniţial temporar pe patinatoare, apoi miercuri, Valieva a făcut recurs şi a obţinut ridicarea suspendării.   Până acum, la JO de la Beijing, Valieva a avut deja o evoluţie foarte bună, având o contribuţie importantă la cucerirea de către Rusia a medaliei de aur în proba de patinaj artistic pe echipe.

sursa:adevarul.ro

Distribuie daca ti-a placut...

Related Posts

România găzduiește Campionatul Mondial de Handbal Feminin U18. Competiția a început cu echipe din 32 de țări

România este, în această perioadă, gazda Campionatului Mondial de Handbal Feminin U18, una dintre cele mai importante competiții dedicate tinerelor sportive. Turneul reunește 32 de echipe naționale din întreaga lume…

Distribuie daca ti-a placut...

  • Sport
  • July 23, 2026
  • 33 views
Superliga 2026/2027 | Etapa 1: Favorite confirmate, surprize mari și un început spectaculos de sezon!

Prima etapă a noii ediții de Superligă a început cu un duel echilibrat între nou-promovata FC Voluntari și FC Botoșani. Ilfovenii au demonstrat că nu au revenit în primul eșalon…

Distribuie daca ti-a placut...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You Missed

Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

Peste 130 de plante de canabis descoperite în Covasna. Un bărbat de 51 de ani, arestat pentru trafic de droguri

Peste 130 de plante de canabis descoperite în Covasna. Un bărbat de 51 de ani, arestat pentru trafic de droguri

Accident la Găești!

Accident la Găești!

Impact devastator în timpul unui control rutier! O autospecială de Poliție a fost izbită în plin și apoi proiectată într-un șanț

Impact devastator în timpul unui control rutier! O autospecială de Poliție a fost izbită în plin și apoi proiectată într-un șanț

Președintele Nicușor Dan: Prioritatea României rămâne formarea unui guvern stabil și continuarea reformelor

Președintele Nicușor Dan: Prioritatea României rămâne formarea unui guvern stabil și continuarea reformelor