Câștigul salarial mediu brut pe economie a sărit de 6.000 de lei în decembrie 2021, după cea mai mare creștere procentuală lunară în doi ani. Angajații din IT nu mai sunt în topul celor mai mari salarii

0 0
Read Time:4 Minute, 18 Second

Câștigul salarial a crescut cu peste 6%, în decembrie 2021, față de luna precedentă, în schimb, având în vedere inflația, indicele câștigului salarial real a fost cu aproape 1% față de luna decembrie a anului trecedent, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate vineri.

Câştigul salarial mediu brut pe economie în luna decembrie 2021 a fost 6.327 lei şi cel net 3.879 lei, a transmis, vineri, INS, în buletinul lunar privind evoluția pieței forței de muncă.

Mai concret, în luna decembrie 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a sărit de progaulde 6.000 de lei – respectiv 6.327 lei, cu 383 lei (+6,4%) mai mare decât în luna noiembrie 2021.

În mod similar, câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.879 lei, în creștere faţă de luna precedentă cu 234 lei (+6,4%).

Angajații din domeniul tehnologiei informației au fost detronați îmn această lună de pe primul loc în topul celor mai mari salarii. Astfel, potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului (10.534 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.922 lei). Cei care au prestat activităţi de servicii în tehnologia informaţiei; activităţi de servicii informatice au avut un salariu net de 9.094 lei .

Cum fost salariile comparativ cu anul precedent

Potrivit specialiștiilor INS, comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,2%.

Dacă este însă calculat ăn raport cu rata inflației, care a crescut în acest interval, undicele câştigului salarial real a fost 99,1% pentru luna decembrie 2021 față de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Indicele câştigului salarial real a fost 105,6% pentru luna decembrie 2021 față de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 240,0%, cu 12,9 puncte procentuale mai mare față de cel înregistrat în luna noiembrie 2021.

Potrivit INS, în luna decembrie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanțe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi reducerilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 48,3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului, respectiv cu 42,9% ȋn extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;
  • între 27,0% și 32,5% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, industria metalurgică, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat;
  • între 16,0% și 23,0% ȋn tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, telecomunicaţii, alte activităţi extractive, colectarea şi epurarea apelor uzate, transporturi pe apă;
  • între 10,0% și 15,0% ȋn captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tranzacţii imobiliare, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.

Evoluția salariilor bugetarilor

Reprezentanții INS precizează că vcăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna noiembrie 2021 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii economice, de șomajul tehnic sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a (-8,0%), respectiv în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de  voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor) (-0,1%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat ușoare creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (+0,6%).

Câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă în învăţământ (-1,0% ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței şcolare), respectiv ȋn sănătate şi asistență socială (-0.1%)

 

sursa:gandul.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Distribuie daca ti-a placut...

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Post

Furnizorii americani de comunicații cer statului finanțări de miliarde de dolari pentru a înlocui echipamentele chinezilor de la Huawei și ZTE

Mon Feb 14 , 2022
Operatorii de telecomunicații din SUA au depus cereri de finanțare în valoare de 5,6 miliarde de dolari pentru înlocuirea echipamentelor de rețea de la furnizorii chinezi, în cadrul programului lansat după ce companiile Huawei și ZTE au fost catalogate drept amenințări la adresa securității naționale. Programul de rambursare pentru rețele […]