Trei moldoveni, reţinuţi într-un dosar de escrocherie de peste 7,5 milioane de lei

Sub conducerea procurorilor PCCOCS, oamenii legii investighează un grup de persoane specializat în escrocherii, care a prejudiciat atât companii, cât şi particulari cu peste 7,5 milioane de lei.
Mai exact, urmare a şase luni de investigaţie, oamenii legii au stabilit că pe parcursul anilor 2020-2021, mai multe persoane dintr-o companie au convenit cu administratorii altei companii din Moldova să dobândească ilicit bunurile altor persoane.   Astfel, sub pretextul menţinerii relaţiilor economice de lungă durată şi în scopul livrării produselor agricole importate din Ucraina, trei angajaţi ai acestor companii au cerut şi au primit de la mai multe companii şi persoane peste 7,5 milioane lei, pretinşi „în avans.” Până în ziua de azi, însă, păgubiţii nu şi-au primit produsele agricole promise.   Urmare a 13 percheziţii la proprietăţile imobile şi mobile ale suspecţilor au fost depistate şi ridicate: telefoane mobile, carduri bancare din Moldova şi Ucraina, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă, cartele telefonice, contracte, ştampile – inclusiv ale unor întreprinderi înregistrate în zone off-shore.

Suspecţii, trei bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 36 şi 69 ani, au fost reţinuţi, iar pe parcursul investigaţiilor aceştia se prevalează de prezumţia nevinovăţiei.   În continuare, oamenii legii desfăşoară acţiuni de urmărire penală şi măsuri de investigaţii pentru consolidarea probelor şi identificarea altor persoane care au avut de suferit în urma acţiunilor ilegale.

sursa:adevarul.ro

Distribuie daca ti-a placut...

Related Posts

Adolescentă de 15 ani, salvată în ultima clipă după ce s-a aruncat de pe un pod în râu!

Un polițist a intrat în apă fără să stea pe gânduri. „Un gest de curaj și implicare” Scene dramatice, dar cu un final fericit, s-au petrecut marți seara în municipiul…

Distribuie daca ti-a placut...

  • Social
  • March 17, 2022
  • 8 views
Țepele alimentare de pe rafturi: în România se vând crenvurști cu numai 23% carne/ Toți au în componență E-uri

Țepele alimentare de pe rafturi: în România se vând crenvurști cu numai 23% carne/ Toți au în componență E-uri Info Cons a realizat un studiu pe baza etichetelor produselor tip…

Distribuie daca ti-a placut...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You Missed

Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

Peste 130 de plante de canabis descoperite în Covasna. Un bărbat de 51 de ani, arestat pentru trafic de droguri

Peste 130 de plante de canabis descoperite în Covasna. Un bărbat de 51 de ani, arestat pentru trafic de droguri

Accident la Găești!

Accident la Găești!

Impact devastator în timpul unui control rutier! O autospecială de Poliție a fost izbită în plin și apoi proiectată într-un șanț

Impact devastator în timpul unui control rutier! O autospecială de Poliție a fost izbită în plin și apoi proiectată într-un șanț

Președintele Nicușor Dan: Prioritatea României rămâne formarea unui guvern stabil și continuarea reformelor

Președintele Nicușor Dan: Prioritatea României rămâne formarea unui guvern stabil și continuarea reformelor