Standardele democrației din întreaga lume au continuat să scadă anul trecut, pe fondul pandemiei și al sprijinului tot mai mare pentru autoritarism, astfel că puțin peste 45% din populația lumii a trăit într-o democrație reală în 2021, potrivit Indexului Democraţiei realizat de Economist Intelligence Unit (EIU), citat de The Guardian și Reuters.
Indicele anual care măsoară starea democrației globale arată pentru 2021 un scor general de 5,28, în scădere de la 5,37 în 2020. Practic, a fost înregistrat cel mai mare regres din anul 2010 până acum. De asemenea, este cel mai slab scor global consemnat de când indicele a fost introdus, în anul 2006. Mai puțin de jumătate din populația lumii, 45,7%, a trăit într-o democrație în 2021, față de 49,4% în 2020, conform grupului de analiză din Londra.
În Europa, Spania a fost retrogradată la nivelul de „democrație deficientă”, din cauza scorului său redus la capitolul independenței judiciare. Marea Britanie a coborât în clasament în urma controverselor legate de finanțarea partidelor și a unei serii de scandaluri, dar rămâne o „democrație deplină”. Unde s-au înregistrat cele mai mari scăderi ale indicelui democrației 6,4% din populația lumii trăia anul trecut într-o „democrație deplină”, în regres față de 2020, ca urmare a retrogradării Spaniei și statului Chile. De asemenea, mai mult de o treime din populația lumii (37,1%) se afla în 2021 sub o guvernare autoritară, o mare parte dintre acești locuitori fiind în China. „China nu a devenit mai democratică pe măsură ce s-a îmbogățit. Dimpotrivă, a devenit mai puțin liberă”, potrivit EIU.
sursa:libertatea.ro

