Secretul Deliei Rus, artista care are milioane de accesări pe YouTube: „Le-am scris în timp ce plângeam”

Delia Rus, artista casei de discuri Roton Music, a reuşit performanţa să aibă milioane de urmăritori pe YouTube. „Sunt piese pe care le-am scris în timp ce plângeam” dezvăluie cântăreaţa de succes.
Delia Rus, artista din Galaţi, este supranumită artista care alină suflete sau „Mama răniţilor”, aşa cum îi mai place să-şi spună. „O fată singuratică, de 25 de ani, care vede prea mult în oameni… Tot timpul meu petrecut cu cei din jur se bazează pe poveştile lor. Nu mai simt neapărat să împărtăşesc foarte mult, şi asta pentru că împărtăşesc totul prin muzica mea. Le dăruiesc foarte mult oamenilor şi, atunci, trebuie să învăţ să fac asta cu puţine persoane, ca la finalul zilei să mai rămân şi eu cu ceva”, povesteşte Delia Rus. Tânăra spune că scrie despre dragoste, atât din perspectiva fericită, cât şi din cea tristă. despre inimi frânte, noi începuturi, dar şi frumuseţea lucrurilor mici ce ne înconjoară.
„Într-un mod egoist, este normal ca prima dată să încerci să te vindeci pe tine. Muzica e cea mai bună formă de terapie. Dar la finalul zilei, îmi place să mă pun şi în locul celui care ascultă şi să mă gândesc ce mi-ar plăcea mie să-mi spună artistul meu preferat. Şi poate că, pentru mine,  dragostea este cel mai important lucru în viaţă, dar fericirea se găseşte în multe locuri, mai mari sau mai mici. Sunt piese pe care le-am scris în timp ce plângeam, dar si altele pe care le-am scris în timp ce dansam în bucătărie”, mai spune artista. Delia Rus a moştenit pasiunea pentru muzică de la tatăl ei, acesta fiind foarte implicat în cariera fiicei sale.

sursa:adevarul.ro

Distribuie daca ti-a placut...

Related Posts

Adolescentă de 15 ani, salvată în ultima clipă după ce s-a aruncat de pe un pod în râu!

Un polițist a intrat în apă fără să stea pe gânduri. „Un gest de curaj și implicare” Scene dramatice, dar cu un final fericit, s-au petrecut marți seara în municipiul…

Distribuie daca ti-a placut...

  • Social
  • March 17, 2022
  • 8 views
Țepele alimentare de pe rafturi: în România se vând crenvurști cu numai 23% carne/ Toți au în componență E-uri

Țepele alimentare de pe rafturi: în România se vând crenvurști cu numai 23% carne/ Toți au în componență E-uri Info Cons a realizat un studiu pe baza etichetelor produselor tip…

Distribuie daca ti-a placut...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You Missed

Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

Peste 130 de plante de canabis descoperite în Covasna. Un bărbat de 51 de ani, arestat pentru trafic de droguri

Peste 130 de plante de canabis descoperite în Covasna. Un bărbat de 51 de ani, arestat pentru trafic de droguri

Accident la Găești!

Accident la Găești!

Impact devastator în timpul unui control rutier! O autospecială de Poliție a fost izbită în plin și apoi proiectată într-un șanț

Impact devastator în timpul unui control rutier! O autospecială de Poliție a fost izbită în plin și apoi proiectată într-un șanț

Președintele Nicușor Dan: Prioritatea României rămâne formarea unui guvern stabil și continuarea reformelor

Președintele Nicușor Dan: Prioritatea României rămâne formarea unui guvern stabil și continuarea reformelor