0
0
Irina Maria Mitrofan a povestit pentru Școala 9 cum a făcut trecerea de la administrația publică la învățământ. Tânăra de 35 de ani duce în clasa ei din Mărgineni, Neamț, metode de predare noi și i-a implicat pe elevi într-un proiect internațional prin care au putut afla cum trăiesc și învață alți copii din New Delhi, India.
După 13 ani de administrație publică, am luat viața profesională de la capăt. Am 35 ani și am plecat în căutarea unui sens care să mă împlinească. Așa îmi spuneam când mi-a apărut în cale Teach for România. Mi-a plăcut ideea, mi-a plăcut mult spiritul acestui ONG care vrea să ducă educația de calitate și în mediile defavorizate, și în școlile uitate de lume, de la sat. Dar abia în 2020 drumurile noastre s-au încrucișat cu adevărat. Am participat – ca un pariu cu viața, la procesul lor de recrutare.
Adevărată poveste a început după ce am ajuns la catedră. Când am pășit în clasă și încercam să îmi închipui cum, peste trei zile, îmi voi cunoaște elevii. Puțini știu că profesorii își decorează clasele, în vacanțe, de obicei. Copiii le găsesc așa, cu planșe, desene. Eu am refuzat să decorez în vreun fel clasa. Îmi doream o sală unde fiecare elev să își pună amprenta, nu voiam să fie doar clasa mea, cu decorul și culorile stabilite de mine. Așa se face că începutul anului școlar ne-a găsit într-o clasă cu pereții albi. Rând pe rând, din activitățile noastre de zi cu zi am decorat pereții cei albi – a apărut un mic panou unde afișăm lucrările de la Arte vizuale și abilități practice. Am pus la loc de cinste regulile clasei noastre, împreună cu consecințele nerespectării lor. Toate au fost stabilite în clasă, împreună. Am pus la vedere un material care să ne aducă aminte cum putem reacționa când ne enervăm și așa ne aducem aminte să respirăm, să luăm o mică pauză sau să cerem ajutorul, la nevoie. Iar pe ușa clasei noastre avem imagini vesele și cuvinte puternice care ne definesc, ca exploratori. Le repet mereu că fiecare greșeală pe care o fac este un bun prilej să învețe, că fiecare „nu știu” este șansa unui „nu am înțeles/nu pot încă”. Mi-aș dori ca mesajul acesta să ajungă la fiecare elev, din orice fel de școală. Pentru că văd cât de mult îi ajută pe elevii mei, cât de puternic sprijin le poate fi, de fiecare dată când se descurajează.
Din Mărgineni, la New Delhi
Le-am făcut apoi cunoștință cu câțiva copii apropiați de vârsta lor, din India, prin intermediul unui schimb cultural cu Teach for India, organizația parteneră Teach for All. Pentru că situația nu ne permite să primim oaspeți, am organizat o întâlnire online, pe Zoom, într-o zi când la noi ninsese puternic și ne-am rugat să funcționeze internetul bine. Copiii s-au privit cu curiozitate și limbajul semnelor (emoticoanelor) și al zâmbetelor i-a ajutat să treacă peste tracul de început. Limba engleză sună altfel din gura copiilor din New Delhi, dar cu siguranță nici noi, copiii români nu pronunțăm mereu corect. De fiecare dată însă doamnele profesoare prezente ne-au fost alături.
sursa:libertatea.ro
