Opt oameni s-au urcat în România în „cutia groazei”, sub un camion, și au fost găsiți înghețați și inconștienți, în Austria

0 0
Read Time:1 Minute, 27 Second

Opt oameni s-au urcat în România în „cutia groazei”, sub un camion, și au fost găsiți înghețați și inconștienți, în Austria
Polițiștii din Austria au salvat 8 oameni de la moarte dintr-o cutie montată sub un camion care îi adusese din România. Cei opt erau înghețați și unii dintre ei inconștienți, scrie cotidianul austriac Oberösterreichische Nachrichten.
Ascunși mai bine de șase ore într-o „cutie de paleți” de câteva zeci de centimetri înălțime montată în partea de jos a unui camion, așa au ajuns în jur de 40 de oameni din România în Austria. Poliția a arestat doi bărbați din Turcia, în vârstă de 39 și 56 de ani, ca suspectați de contrabandă. Polițiștii supravegheaseră camionul pe care îl foloseau cei doi, după un pont primit din partea poliției germane. Suspectul în vârstă de 39 de ani a fost arestat pentru prima dată când și-a condus camionul către o zonă de odihnă de lângă Schwechat, pe 22 ianuarie. În cutia de paleți de pe partea inferioară a camionului se aflau opt persoane cu cetățenie turcă. Toate au fost arestate și au cerut azil. Complicele și compatriot al șoferului, în vârstă de 56 de ani, a fost arestat vineri la Graz. După cum a raportat poliția, refugiații s-au aflat într-o situație care le-a pus viețile în pericol în timpul călătoriei. Unii au leșinat pe drum din cauza gazelor de eșapament ale camionului. Cei opt găsiți pe 22 ianuarie erau sever hipotermici. Șoferul de 39 de ani a recunoscut că a folosit cutia pentru a aduce în Austria aproximativ 40 de refugiați de cel puțin opt ori. Bărbații au cerut în jur de 15.000 de euro de persoană. În prezent, poliția cercetează alți complici.

sursa:libertatea.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Distribuie daca ti-a placut...

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Post

Primul convoi militar american, în drum spre Mihail Kogălniceanu

Thu Feb 10 , 2022
Ministerul Apărării anunţă, joi dimineață, că primele convoaie cu tehnica militară aparținând detaşamentului american, intrate miercuri seară în România pe la Vama Nădlac I, au plecat deja spre Baza Mihail Kogălniceanu din Constanța. Pe traseul, convoiul va fi însoţit de Poliţia Militară, potrivit News.ro. UPDATE 10 februarie, ora 8.15 Primele […]