Joi au fost semnate 12 acorduri de colaborare între 7 universități din România și 6 universități din Cuba

0 0
Read Time:1 Minute, 29 Second

Joi, 10 februarie 2022, au fost semnate 12 acorduri de colaborare între 7 universități din România și 6 universități din Cuba. Acest demers a fost gândit în sprijinul cooperării la nivel de educație superioară dintre cele două state. 

Ambasada României la Havana a anunțat că ambasadorul României în Cuba, Theodora Magdalena Mircea, a participat, însoțită de rectorii mai multor universități din țară, la o întâlnire cu ministrul Învățământului superior din Cuba, Jose Romon Sabirido Loidi.

Discuțiile au evidențiat stadiul excelent al relației bilaterale în acest sector, precum și deschiderea pentru identificarea unor noi metode de cooperare.

„Ambasadorul României în Cuba, Theodora Magdalena Mircea, însoțită de rectorii universităților din București – Univ. de științe agricole și medicină veterinară și Univ. Națională de artă teatrală și cinematografie „I.L.Caragiale”; Brașov – Univ. Transilvania; Târgu Mureș – Universitatea de medicină, farmacie, știință și tehnologie „George Emil Palade”; Arad – Univ. „Aurel Vlaicu”; Alba Iulia – Univ. „1 Decembrie 1918”; Suceava – Univ. „Ștefan cel Mare”, a avut o întâlnire cu ministrul Învățământului superior din Cuba, Jose Romon Sabirido Loidi. Discuțiile au evidențiat stadiul excelent al relației bilaterale în acest sector, precum și deschiderea pentru identificarea unor noi metode de cooperare”, mai scrie în textul distribuit de Ambasadă.

În cadrul Congresului Universidades 2022, rectorii români au semnat 12 acorduri de colaborare cu mai multe universități din Cuba.

„Prezenți la Congresul Universidades 2022, rectorii români au semnat 12 acorduri de colaborare cu Univ. Havana, Universitatea Centrală „Marta Abreu” de Las Villas, Universitatea Agrară „Fructouso Rodriguez Perez, Universitatea Matanza, Universitatea de Artă din Havana și Universitatea tehnologică „Jose Antonio Echevenia”.
Cu această ocazie, a fost adresată rectorilor cubanezi invitația de a vizita România, pentru un schimb de bune practici”, se mai arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a Ambasadei României la Havana.

 

sursa;gandul.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Distribuie daca ti-a placut...

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Post

Programul „Masă caldă”, desfășurat în 150 de școli din țară, continuă. Guvernul a alocat 66 de milioane de lei în acest sens

Thu Feb 10 , 2022
Guvernul a aprobat, joi, în cadrul ședinței săptămânale, alocarea a peste 66 de milioane de lei pentru continuarea, în semestrul al doilea al anului școlar 2021-2022 a programului „Masă Caldă”. Este vorba despre un program guvernamental care se desfășoară în 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat. Anunțul a […]