Preţurile apartamentelor au crescut considerabil în ultima perioadă, fiind umflate artificial cu zeci de mii de euro, a declarat în emisiunea sa de la Digi 24 economistul Iancu Guda, prezentând câteva calcule care arată care sunt de fapt preţurile reale ale apartamentelor.
El a vorbit şi despre situaţii concrete privind preţul cu care se vinde un apartament de 55 metri pătraţi în Bucureşti – între 100.000 şi 110.000 de euro şi unul similar în Cluj-Napoca – până la 130.000 de euro, scrie Digi24. Iancu Guda a arătat de ce este vorba despre o supraevaluare în ambele cazuri şi a precizat că, de fapt, un astfel de apartament ar costa în realitate cu 30.000 de euro mai puţin. “Preţul real înseamnă ce vezi în piaţă, dar trebuie să fim conştienţi de valoarea reală. Dacă s-a vândut recent un apartament la un preţ similar nu înseamnă că dacă cumpărăm la acelaşi preţ e ok, că asta e valoarea de piaţă. Valoarea oricărui activ este cât produce de fapt.
În cazul unui apartament, cât produce? Vorbim în acest caz de chirie. Să fim conştienţi cu cât l-am putea închiria – chiar dacă nu o facem – pentru că asta ne da valoarea. Luăm chiria lunară, ştim cât se poate încasa, o înmulţim cu 12 luni, înmulţim cu 15 ani şi asta e estimarea de încasări pe care o poate produce un apartament în 15 ani. Noi trebuie să recuperăm investiţia în 15 ani. Apoi, scădem 20%, luăm în calcul că apartamentul nu va fi închiriat mereu, apoi ţinem cont de cheltuielile de întreţinere, taxe
Făcând calculul acesta în cazul unui apartament de 55 de metri pătraţi, vedem că nu atât valorează. Este o diferenţă de 30.000 de euro între ce se pune pe piaţă şi cât e valoarea concretă. Ajungem să cumpărăm supraevaluat, dar la un moment dat piaţă se corectează. Supraevaluările nu pot rezistă la nesfârşit”, a spus Iancu Guda.
sursa:adevarul.ro