Fiul lui Ștefan Bănică a împlinit 20 de ani! Ce îi transmite celebrul tată de ziua lui

Ștefan Bănică Jr își sărbătorește astăzi fiul. Băiatul artistului a împlinit 20 de ani, prilej cu care cântărețul a transmis și un mesaj pe rețelele de socializare. Ștefan Bănică nu înțelege cum de a trecut timpul atât de repede, iar fiul său a ajuns deja la vârsta de 20 de ani.

„Azi face 20 de ani ! Iar mie tot nu-mi vine sa cred …”, a scris Ștefan Bănică Jr., în vârstă de 54 de ani, pe rețelele de socializare.

O urare specială a venit și din partea Violetei Bănică, sora cea mică a lui Radu Ștefan Bănică. Fiica lui Ștefan Bănică a publicat pe rețelele sociale un colaj de fotografii în care apare alături de fratele său, de-a lungul copilăriei lor.

Ștefan Bănică are toate motivele să fie mândru de fiul lui, Radu. Deși foarte tânăr, acesta are deja propria afacere. Mai exact, tânărul și-a deschis propria cafenea, acesta fiind un vis mai vechi.

”Sunt foarte fericit să vă spun că unul dintre visurile mele sau împlinit anul acesta. Vă aștept pe toți la o cafea bună, la un brunch și de ce nu, un pahar de prosseco”, scria nu demult Radu Ștefan Bănică pe pagina lui de Instagram.

Radu Ștefan Bănică a jucat  ca actor în mai multe piese de teatru, apoi a început să apară la diverse emisiuni, concerte cu tatăl său și are și mai multe contracte cu branduri de haine. Tânărul este și student la U.N.A.T.C.

„Am început al doilea an universitar la U.N.A.T.C, așa că, până la finalul acestui an, mă voi dedica facultăţii, dar de la începutul anului viitor vă asigur că vor apărea multe surprize”, sctia tânărul recent pe rețelele de socializare”, spunea Radu.

sursa:libertateapentrufemei.ro
Distribuie daca ti-a placut...

Related Posts

Adolescentă de 15 ani, salvată în ultima clipă după ce s-a aruncat de pe un pod în râu!

Un polițist a intrat în apă fără să stea pe gânduri. „Un gest de curaj și implicare” Scene dramatice, dar cu un final fericit, s-au petrecut marți seara în municipiul…

Distribuie daca ti-a placut...

  • Social
  • March 17, 2022
  • 8 views
Țepele alimentare de pe rafturi: în România se vând crenvurști cu numai 23% carne/ Toți au în componență E-uri

Țepele alimentare de pe rafturi: în România se vând crenvurști cu numai 23% carne/ Toți au în componență E-uri Info Cons a realizat un studiu pe baza etichetelor produselor tip…

Distribuie daca ti-a placut...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You Missed

Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

Peste 130 de plante de canabis descoperite în Covasna. Un bărbat de 51 de ani, arestat pentru trafic de droguri

Peste 130 de plante de canabis descoperite în Covasna. Un bărbat de 51 de ani, arestat pentru trafic de droguri

Accident la Găești!

Accident la Găești!

Impact devastator în timpul unui control rutier! O autospecială de Poliție a fost izbită în plin și apoi proiectată într-un șanț

Impact devastator în timpul unui control rutier! O autospecială de Poliție a fost izbită în plin și apoi proiectată într-un șanț

Președintele Nicușor Dan: Prioritatea României rămâne formarea unui guvern stabil și continuarea reformelor

Președintele Nicușor Dan: Prioritatea României rămâne formarea unui guvern stabil și continuarea reformelor