Read Time:32 Second
Adelin Darius Zafiu, un băiețel în vârstă de 9 ani, din Botoșani, este căutat de polițiști după ce a plecat, miercuri dimineaţă, la şcoală şi nu a mai revenit acasă, potrivit Agerpres.
Familia copilului a anunţat autoritățile privind dispariţia băieţelului abia miercuri seară, în jurul orei 22.00, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu. Adelin Darius Zafiu are 1,10 m înălţime, aproximativ 30 de kilograme, are ochii verzi şi părul şaten. La momentul plecării, acesta era îmbrăcat în trening de culoare bleumarin, geacă neagră din fâş, fes bleumarin şi pantofi sport de culoare albastru cu model roşu.
sursa:libertatea.ro