Șeful diplomației europene: Vizita preşedintelui Macron la Moscova a fost importantă, dar nu a făcut minuni

0 0
Read Time:1 Minute, 25 Second

Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, aflat marți la Washington, este de părere că vizita la Moscova a președintelui francez Emmanuel Macron a adus ”un element de relaxare” în privința tensiunilor dintre Rusia și Occident pe tema Ucrainei, dar ”nu a făcut minuni”, relatează AFP, citată de Agerpres.
Emmanuel Macron a fost primit luni, la Kremlin, de președintele Vladimir Putin, iar marți a discutat la Kiev cu omologul său ucrainean, Vladimir Zelenski. ”Atât timp cât există negocieri, atât timp cât unii şi alţii sunt gata să se aşeze la masă şi să discute, există speranţa că nu ne îndreptăm spre o confruntare militară”, a spus șeful diplomației europene la finalul vizitei sale în SUA. Borrell a catalogat vizita lui Macron în Rusia drept ”un semnal pozitiv”, ”o iniţiativă bună” și ”un element de relaxare” în contextul crizei ucrainene, într-o intervenție în cadrul unui eveniment de la ambasada Franţei la Washington. ”Vizita preşedintelui Macron la Moscova a fost importantă, dar nu a făcut minuni”, a spus însă Josep Borrell adăugând că ”situaţia rămâne tensionată”. Potrivit oficialului UE, ”ceea ce este important pentru Rusia nu este Ucraina”, ci arhitectura de securitate din Europa care este contestată de Moscova.
”Fac presiuni asupra Ucrainei, dar nu cu scopul de a invada Ucraina. Ei fac presiuni asupra Ucrainei pentru a avea discuţii despre ceea ce contează pentru ei, extinderea NATO şi preocupările lor de securitate”, a mai spus șeful diplomației europene, referindu-se la Rusia.
Rusia a negat marți că Vladimir Putin ar fi fost de acord cu ideea dezescaladării crizei de la granița Ucrainei, așa cum susținuse Emmanuel Macron, după discuțiile cu liderul de la Kremlin.

 

sursa: libertatea.ro

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Distribuie daca ti-a placut...

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Post

Corespondență din orașul interzis, unde a fost creat Kalașnikov și care produce acum rachete. Cum trăiesc cu adevărat muncitorii ruși?

Wed Feb 9 , 2022
Trimisul special al Libertății în Rusia, jurnalistul Vadim Vasiliu, transmite astăzi relatări și imagini din Kolomna, un oraș la 115 kilometri de Moscova, multă vreme închis pentru străini, pentru că este unul dintre locurile unde se produce armament, de la cel clasic, la rachete avansate. Cum a fost el primit […]