0
0
Trimisul special al Libertății în Rusia, jurnalistul Vadim Vasiliu, transmite astăzi relatări și imagini din Kolomna, un oraș la 115 kilometri de Moscova, multă vreme închis pentru străini, pentru că este unul dintre locurile unde se produce armament, de la cel clasic, la rachete avansate. Cum a fost el primit de oameni și ce spun aceștia despre posibilul război care îngrijorează Europa?
Călătoria spre Kolomna începe la ora 7 dimineață, la gara Kazanskaia, unde pe peroane stau oameni tăcuți și zgribuliți, așteptând trenul electric care-i va duce acasă, într-una din suburbiile capitalei. Muncitorimea ieșită din turele de noapte, tăcută și îngândurată sau pur și simplu obosită, privește în semiîntuneric, în așteptarea luminii ce prevestește sosirea trenului. Între liniile de tren sunt îngrămădite mormane de zăpadă înghețată, murdară. Temperatura e de -7, iar decorul hibernal și aburii denși ce ies din gurile călătorilor amplifică senzația de rece. O călătorie până la Kolomna, stația terminus a garniturii pe care o așteptăm, costă 270 de ruble, aproximativ 3 euro, iar pe bilet este un cod QR pe care trebuie să-l scanezi pentru a deschide turnichetul. Călătoria durează două ore și jumătate.
„Antidepresive dăruiește-mi, Santa!” Trenul electric apare la timp, iar îmbarcarea durează două minute. Interiorul vagonului prezintă un confort sovietic, cu băncile tapițate cu piele de culoare maro, plasate față în față. Oamenii sunt obosiți, n-au chef de dialog. Doar trei tineri din colțul vagonului străpung liniștea cu hohote, anecdote și istorii cu peripeții de la chefuri.
Iar cu cât trenul înaintează spre est, cu atât vagonul devine mai rece, zăpada de după geam – mai imaculată, iar copacii par tot mai încremeniți sub crusta de gheață. Se aude sunetul de apel al unui telefon mobil – o piesă veselă de Crăciun a formației „Leningrad”: „Antidepresive dăruiește-mi, Santa! Dăruiește-mi, Santa, antidepresive!”. Și aici, boala secolului se numește depresie. Faptul că nu e diagnosticată nu o face inexistentă, ci doar neînregistrată oficial.
Trenul Aliexpres
Apar vânzătorii ambulanți. Vagonul devine un soi de iarmaroc cu produse de pe Aliexpres – becuri ce se aprind de la șireturi, cleiuri instant, mănuși, funii, plasturi contra durerilor reumatice, cearșafuri, fețe de masă și chiar mănuși de scărpinat animale de companie. Vânzătorii își prezintă marfa robotizat și detașat, ca și cum locul lor e în altă parte. O bătrână îl întreabă pe vânzătorul de plasturi reumatici: „Plasturii ăștia funcționează?”.
„Desigur”, răspunde vânzătorul, reanimat de curiozitatea bătrânei, „eu nu mă puteam lega la șireturi din cauza durerilor de spate, iar acum sunt ca nou”. Bătrâna ia trei pachete de plasturi, pentru care plătește 150 de ruble. E singura care a cumpărat ceva.
Trenul face multe opriri, iar stațiile sună firesc pentru urechea deprinsă cu limba rusă – Bîkovo, Kratovo, Ramenskoe, Raduga etc.
Înainte de Kolomna, trenul se oprește la stația „Kilometrul 113” și sunt aproape două ore și jumătate de când a pornit din Moscova. Stația de la Kolomna e un mic peron înzăpezit și fără acoperiș. La ieșire se află o gheretă în care stă un lucrător la calea ferată și un cotlon cu turnichete pe care le deschizi scanând codul QR de pe biletul cumpărat la Moscova. Altfel, nu ieși din gară. O îmbinare frapantă de tehnologie și arhaism al unui teritoriu în care oamenii abia se deplasează, de oboseală. E de înțeles. Sunt -10 grade, iar prima senzație e că nu reziști. Dar reziști, secretul e mișcarea. Este și unul dintre sfaturile contra depresiei.
„Putin? Nu comentez, e bine că e pace și stabilitate” Serghei stă de mulți ani în Kolomna. „Pe timpul sovietic, orașul era închis pentru străini, intrai doar cu permis special. Aici, în cartierul Șciurovo, se află KB Mașinostroienia, un birou de stat care proiectează armament, unde a fost construit și testat primul automat Kalașnikov. Avem o uzină de construcție a trenurilor și o fabrică de frânghii”, spune el.
Serghei se prezintă drept fost militar, acum la pensie, și explică: de asta nu se lasă fotografiat. „Aici prețurile sunt ca în Moscova, iar salariile mici – 15.000, 25.000 de ruble (175 – 290 de euro). E greu să găsești un salariu de 25.000! Trenurile electrice sunt ticsite cu muncitori care merg în capitală. Dimineața pleacă, iar seara se întorc”, spune Serghei. Omul mă îndeamnă ca, în locul lui, să-i fac o poză lui Putin desenat pe peretele lateral al blocului. Îl întreb despre Putin: „Nu comentez. Important e că este pace și stabilitate, asta contează”.
Uzina de stat KB Mașinostroienia din Kolomna funcționează și, potrivit site-ului oficial al întreprinderii, produce armament de ultimă generație: sisteme de apărare aeriană portabile, lansatoare portabile de rachete, sisteme de rachete antitanc.
Locuri de muncă? Pe pile Dmitri ține, într-un garaj de pe o uliță lăturalnică din centrul Kolomnei, o gheretă-anticariat unde vinde veselă de ceramică pictată, urcioare, suporturi pentru pahare, ceainice, vaze – toate din era sovietică. Vânzarea acestor mărunțișuri îi aduce un venit suplimentar la pensia de 13.000 de ruble – 150 de euro. „În Kolomna supraviețuiești, este rar când cineva are un salariu de 25.000 de ruble (n.r. – 300 de euro), dar și acestea să găsesc prin pile. Marele noroc este că suntem aproape de Moscova și lumea de aici merge la muncă acolo!”, spune Dmitri, amintindu-și că a început să vândă obiecte de anticariat în anii 90, la „piața de purici” din Moscova.
sursa: libertatea.ro
