Ce se va întâmpla cu bebelușul din Danemarca dacă va fi repatriat: „Bunicii materni prezintă disponibilitate”

0 0
Read Time:1 Minute, 39 Second

Cazul bebelușului din Danemarca a devenit viral pe internet, iar ministrul familiei, Gabriela Firea, a spus ce se va întâmpla cu el dacă va fi repatriat. Sorana și Ionuț Rotundu sunt doi români care locuiesc în Danemarca de peste doi ani. Ei au fost arestați de autoritățile daneze pentru patru săptămâni, după ce medicii de acolo au suspectat că cei doi și-au abuzat fizic bebelușul de numai o lună. Cei doi riscă să petreacă șase ani în închisoare, dacă investigația confirmă bănuielile de abuz fizic. Bunicii materni ai bebelușului se pot ocupa de creșterea și educarea lui, în cazul în care va fi repatriat, conform unei decizii făcute de Protecția Copilului, anunțate de ministrul familiei, Gabriela Firea.
Un comunicat arată că evaluarea realizată de DGASPC că „plasarea în familia extinsă este în interesul superior al copilului. Bunicii materni prezintă disponibilitate în asigurarea creșterii și dezvoltării bio-psiho-sociale corespunzătoare a minorului, iar viaţa şi securitatea acestuia vor fi asigurate în cadrul familiei extinse”.
Gabriela Firea a subliniat că „nu a fost identificată nici o situație de risc care ar putea să influențeze viața sau dezvoltarea copilului în cadrul familiei extinse”. Bunica este casnică, ocazional desfășurând activități de voluntariat la o asociație umanitară, în timp ce bunicul este asistent maternal profesionist, cu o experiență de 10 ani. Acesta are în plasament o fetiță de 14 ani.
Totodată, bunicii paterni au menționat că sunt de acord cu plasarea bebelușului în familia bunicilor materni, subliniind că îi vor susține. Comunicatul mai sus menționat mai arată și: „Bunicii materni cunosc rețeaua de servicii medicale ce trebuie accesate în vederea respectării dreptului la sănătate a copilului, drept conferit de legislația națională și nu numai. Imobilul în care locuiesc bunicii permite alocarea unui spațiu individualizat pentru copil, iar situația lor economică asigură premisele satisfacerii nevoilor acestuia”.
Bebelușul a primit duminică certificat de naștere românesc. Momentan, diplomații Ambasadei României la Copenhaga încearcă să obțină acordul autorităților daneze pentru a vizita copilul la spital.

 

 

sursa: unica.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Distribuie daca ti-a placut...

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Post

Drama cumplită a Ramonei Crăciunescu de la „Survivor România”. Și-a pierdut fiica într-un incendiu, deși a sărit în flăcări pentru a o salva: „Nu am putut participa nici la înmormântare”

Wed Feb 9 , 2022
Face față cu brio celui mai dur show de televiziune, însă în spate ascunde o dramă de necrezut. Concurenta din echipa Războinicilor și-a pierdut fiica și soțul într-un incendiu devastator. Una dintre concurentele emisiuni Survivor difuzată pe postul de televiziune PRO TV i-a șocat pe toți în momentul în care […]