Au fost chemați la unitate! Documentul pe care sute de români l-au primit deja (SURSE)

Sute de infanteriști aflați în reverză, unii chiar aproape de pensionare, au fost chemați la ordin, fiind obligați să participe la un eventual conflict militar, dacă tensiunea dintre Rusia și Ucraina va escalada.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, susține că rechemarea este doar o formă de verificare a infanteriștilor.

Chemat să apere Flancul Estic al NATO la 57 de ani, deși e grav bolnav

Traian Anghel, fost militar în termen, la vânători de munte, a fost chemat de Armata Română, la infanterie, pentru a apăra Flancul Estic al NATO, deși are 57 de ani și este bolnav cronic, suferă de aritmie și e hipertensiv.

Deși în ordinele de chemare sunt instrucțiuni precise legate de adeverințe și fișe medicale, reprezentanții centrului militar nu le verifică, conform spuselor sale.

Traian Anghel a făcut armata, la termen redus, înainte de 1989, la arma vânători de munte. După terminarea serviciului militar obligatoriu de nouă luni, acesta a fost în rezervă cu gradul de sublocotenent, adică ofițer.

Zeci de bărbați sunt chemați la ordin la Centrul Militar Județean din Brăila

În ordinul de chemare, Ministerul Apărării îi oferă lui Traian Anghel trei săptămâni să confecționeze un „dosar cu șină” care să cuprindă: cartea de identitate, livretul militar, adeverință de salariat și o „adeverință medicală semnată și parafată de medicul de familie, din care să reiasă toate afecțiunile pe care le-am avut și pe care le am în prezent”, a spus acesta, într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Nicolae Ciucă.

„Acolo am găsit circa treizeci de bărbați, cu vârste între 35 și 43 de ani. Mi-am dat seama că au venit pentru același lucru pentru care am fost chemat și eu, așa că m-am așezat la coadă”, a scris acesta în scrisoarea pentru premierul român.

De asemenea, el a adăugat că sute de persoane din regiunea Galați-Brăila au primit astfel de ordine de mobilizare, recent.

România se pregătește de război?! Ce se întâmplă între Rusia și Ucraina?

Traian Anghel susține că ordinele de mobilizare au legătură cu un posibil război între Rusia și Ucraina.

„Am întrebat de ce am fost chemat, având 57 de ani, iar unii dintre colegii, prietenii și cunoscuții mei, toți mai tineri decât mine, dar și alții cu vârste egale sau apropiate, nu au fost chemați. La rândul lui, gradatul m-a chestionat în legătură cu arma la care am efectuat stagiul militar.

I-am spus și, râzând (nu am înțeles de ce…), mi-a spus că arma respectivă este asimilată infanteriei. Fără să mai întreb altceva, am înțeles că în această etapă a conflictului supra-național din care România face parte, numai infanteriștii în rezervă primesc ordine de chemare pentru o eventuală mobilizare”, a adăugat acesta.

sursa: capital.ro

Distribuie daca ti-a placut...
  • Related Posts

    Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

    Cadastru gratuit pentru toate proprietățile din Pucioasa. Proiectul ar putea începe în 2027 și se va derula timp de 5 ani! Primăria orașului Pucioasa a început demersurile pentru realizarea cadastrului…

    Distribuie daca ti-a placut...

    Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

    Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară s-a produs joi, 7 august, pe DN 72, în localitatea Picior de Munte, județul Dâmbovița. Potrivit polițiștilor,…

    Distribuie daca ti-a placut...

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    You Missed

    Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

    Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

    Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

    Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

    Peste 130 de plante de canabis descoperite în Covasna. Un bărbat de 51 de ani, arestat pentru trafic de droguri

    Peste 130 de plante de canabis descoperite în Covasna. Un bărbat de 51 de ani, arestat pentru trafic de droguri

    Accident la Găești!

    Accident la Găești!

    Impact devastator în timpul unui control rutier! O autospecială de Poliție a fost izbită în plin și apoi proiectată într-un șanț

    Impact devastator în timpul unui control rutier! O autospecială de Poliție a fost izbită în plin și apoi proiectată într-un șanț

    Președintele Nicușor Dan: Prioritatea României rămâne formarea unui guvern stabil și continuarea reformelor

    Președintele Nicușor Dan: Prioritatea României rămâne formarea unui guvern stabil și continuarea reformelor