După ce a acuzat tergiversarea moțiunii, Ludovic Orban și-a delegat atribuțiile și nu va participa la ședința Parlamentului

Ludovic Orban şi-a delegat atribuţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor joi, la citirea moțiunii de cenzură, liberalului Florin Roman, vicepreşedinte al Camerei. Orban susține că avea deja programată prezentarea în teritoriu a moţiunii sale de candidat la şefia PNL.

Ludovic Orban i-a delegat lui Florin Roman atribuţiile de preşedinte al Camerei pentru joi, începând cu ora 16.00, când începe şedinţa de plen reunit în care se va citi moţiunea de cenzură a USR PLUS – AUR împotriva Guvernului Cîțu.

„Îmi voi delega atribuţiile, încă n-am hotărât cui. Din păcate, am avut un calendar foarte strâns, mai am în plan prezentarea moţiunii mele (de candidat la şefia PNL – n.r.) în 20 de judeţe şi din cauza asta o să deleg atribuţiile. Încă nu am hotărât cui deleg atribuţiile. O să dau cu banul, aproape că nici nu mai contează cui deleg atribuţiile”, declara Ludovic Orban joi dimineață, la Parlament.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

decizie orban delegare
Ludovic Orban și-a delegat atribuțiile de președinte al Camerei Deputaților. Sursă foto: Monitorul Oficial

Majoritatea parlamentarilor din Birourile permanente reunite ale Legislativului au aprobat, în ședința care a început la ora 10:00, prezentarea moțiunii de cenzură în plen, de la ora 16.00. Surse politice au declarat pentru Digi24 că moțiunea va fi votată după 15 septembrie, termen la care are loc ședința CCR privind conflictul juridic dintre Guvern și Parlament pe moțiunea de cenzură. De asemenea, moțiunea de cenzură ar urma să fie votată după Congresul de alegeri interne PNL.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, joi, că amânarea dezbaterii şi a votului pe moţiunea de cenzură este „profund neconstituţională”, iar el nu a votat atunci când s-a decis acest lucru în Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.

sursa:digi24

Distribuie daca ti-a placut...
  • Related Posts

    Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

    Cadastru gratuit pentru toate proprietățile din Pucioasa. Proiectul ar putea începe în 2027 și se va derula timp de 5 ani! Primăria orașului Pucioasa a început demersurile pentru realizarea cadastrului…

    Distribuie daca ti-a placut...

    Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

    Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară s-a produs joi, 7 august, pe DN 72, în localitatea Picior de Munte, județul Dâmbovița. Potrivit polițiștilor,…

    Distribuie daca ti-a placut...

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    You Missed

    Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

    Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

    Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

    Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

    Peste 130 de plante de canabis descoperite în Covasna. Un bărbat de 51 de ani, arestat pentru trafic de droguri

    Peste 130 de plante de canabis descoperite în Covasna. Un bărbat de 51 de ani, arestat pentru trafic de droguri

    Accident la Găești!

    Accident la Găești!

    Impact devastator în timpul unui control rutier! O autospecială de Poliție a fost izbită în plin și apoi proiectată într-un șanț

    Impact devastator în timpul unui control rutier! O autospecială de Poliție a fost izbită în plin și apoi proiectată într-un șanț

    Președintele Nicușor Dan: Prioritatea României rămâne formarea unui guvern stabil și continuarea reformelor

    Președintele Nicușor Dan: Prioritatea României rămâne formarea unui guvern stabil și continuarea reformelor