Țările europene au stabilit condițiile în care elevii vor începe școala în toamnă. Măsurile luate de Franța, Italia sau Spania

0 0
Read Time:1 Minute, 53 Second

În timp ce în România autoritățile au anunțat doar că elevii vor merge la școală în format fizic, mai multe țări europene au luat deja măsuri concrete pentru deschiderea anului școlar în contextul pericolului tulpinii Delta. 

Elevii francezi vor veni la școală după patru scenarii, în funcție de situația epidemiologică. În cazul în care într-o clasă un copil este depistat pozitiv, atunci toți elevii nevaccinați vor învăța de la distanță timp de o săptămână. Cei vaccinați vor veni în continuare la școală. Iar în cazul în care un elev s-a infectat, iar vârsta copiilor din clasa lui e sub 12 ani, atunci toți vor învăța online.

În scenariul roșu, dar și în cel portocaliu, elevii de gimnaziu vor veni la școală pe rând, adică jumătate în format fizic, în timp ce cealaltă jumătate va învăța online.

Masca de protecție rămâne obligatorie în clasă în scenariile verde și galben și va trebui purtată și la exterior dacă numărul cazurilor este în creștere. Cu acordul părinților, tinerii vor putea fi vaccinați în centrele deschise în apropierea unităților de învățământ.

În Franța, 80% dintre profesori sunt imunizați.

Procentul este asemănător și în cazul dascălilor din Italia. Aici, experții din domeniul sănătății au recomandat ca măsurile de protecție de anul trecut să fie respectate și din septembrie. Purtarea măștilor și păstrarea distanței sunt două dintre ele.

Și în Spania, școlile se vor deschide în format fizic. La ore, elevii trebuie să păstreze o distanță mai mare unul față de celălalt, de 1,5 metri. De asemenea, copiii cu vârsta de cel puțin șase ani vor purta masca de protecție.

În Marea Britanie, fiecare țară ia măsuri separate, dar ține cont de regulile generale stabilite de epidemiologi. De exemplu, în Scoția, în cazul în care un elev este testat pozitiv, atunci se va izola 10 zile.

Cei care intră în contact direct cu elevul infectat se vor izola la rândul lor, dar numai până vor face testul, iar dacă rezultatul este negativ pot participa la ore în format fizic.

În România, până acum, știm doar că toți copiii vor merge la școală. Nu știm încă în ce condiții și ce reguli vor fi valabile în noul an școlar. La noi, puțin peste 60% dintre profesori s-au vaccinat.

sursa:digi24

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Distribuie daca ti-a placut...

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Post

China îi recunoaște pe talibani ca fiind noua putere de la Kabul: sunt „voința și alegerea” poporului afgan

Mon Aug 16 , 2021
Regimul de la Beijing a transmis că respectă „voința și alegerea” poporului afgan și speră că talibanii vor putea pune în aplicare promisiunile legate de faptul că „va asigura tranziția lină a situației din Afganistan”, conform CNN. „Talibanii afgani au declarat ieri că războiul din Afganistan s-a încheiat și vor negocia […]