Festivalul UNTOLD se va desfășura în septembrie, la Cluj Napoca. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de Instagram a evenimentului și a avut efect imediat asupra prețurilor cazărilor din oraș și din împrejurimi, care au crescut chiar și de zece ori.
De obicei, festivalul avea loc în august, însă anul acesta nu a fost suficient timp pentru organizare și a fost mutat în perioada 9 – 12 septembrie.
Pe de altă parte, Curtea de Apel Cluj a anulat prevederea din hotărârea de Guvern care obliga spectatorii la un eveniment artistic să fie vaccinați sau să prezinte dovada unui test PCR negativ.
Sute de mii se oameni sunt așteptați să participe la Untold, în septembrie, interesul fiind cu atât mai mare după o pauză de doi ani.
Prețul cazărilor a crescut brusc pentru perioada de desfășurare a festivalului, indiferent că este vorba de vile, hoteluri, camere la curte sau campinguri.
Spre exemplu, o vilă cu trei camere ajunge să coste în perioada 9 – 12 septembrie (adică patru nopți) 36.000 de lei.
Un apartament cu un dormitor, situat la mai puțin de un kilometru de locul de desfășurare a UNTOLD poate fi închiriat pentru patru nopți cu 23.400 de lei, iar unul în centrul Clujului cu 20.000 de lei.
Totodată, la hoteluri aproape că nu se mai găsesc camere libere.
Proprietarii de case își oferă curțile pentru amenajarea de corturi.
Regulile de acces la Untold
Edi Chereji, reprezentant al UNTOLD, a vorbit la Digi24 despre regulile de acces la festival.
“Știm regula ca absolut toți să fie vaccinați. În perioada următoare, în funcție de evoluția campaniei, se va adăuga și dreptul celor care fie sunt trecuți prin boală, fie se testează. Apoi mai e și această decizie a instanței. Apoi certificatul verde din iulie. Estimăm că 90% din publicul nostru va fi deja vaccinat în toamnă.
Limita e cea impusă de locație, putem avea 100.000 oameni în fiecare zi, fără presiunea unui public exagerat de mare. După doi ani de pauză ne așteptăm la o cifră record în acest an”.
Joi vor fi puse în vânzare primele abonamente din 2021, a spus Edi Chereji.
Festivalul UNTOLD va avea loc în perioada 9-12 septembrie, la Cluj-Napoca, şi este primul mare festival din Europa anunţat pentru acest an, potrivit organizatorilor.’
sursa:digi24