Proteste anti-restricții în 70 de localități din țară. Au fost date 650 de amenzi în valoare de peste 400.000 de lei

Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine şi siguranţă a participanţilor la protestele care au avut loc luni în 70 de localităţi, fiind aplicate organizatorilor şi participanţilor 650 de amenzi, în valoare totală de peste 400.000 de lei, pentru mai multe încălcări ale legislaţiei în vigoare.

Sancţiunile au fost aplicate, în principal, pentru „nedeclararea manifestaţiilor, desfăşurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricţionarea circulaţiei şi permit deplasarea în afara locuinţei pentru motive strict reglementate, precum şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.

În 38 dintre cele 70 de localități în care au avut loc manifestații publice, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane, precizează comunicatul.

„În București, pe timpul protestelor au fost înregistrate situații de agresiune asupra forțelor de ordine prin folosirea de materiale pirotehnice, elemente de mobilier stradal, sticle, bucăți de asfalt și pietre. În urma acestor incidente au fost răniți 12 jandarmi și avariate 6 autospeciale.

În urma intervenției pentru restabilirea ordinii publice, 188 de persoane au fost conduse la sediile de poliție, unde se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, distrugere, tulburarea ordinii si liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, furt calificat și port fără drept de obiecte periculoase.

De asemenea, la protestele din Drobeta Turnu Severin și Galați au fost înregistrate incidente în care manifestanții au agresat forțele de ordine, iar la Brăila au încercat distrugerea unui indicator rutier. Și în aceste situații, reacția jandarmilor a fost fermă, iar cei implicați au fost conduși la sediile unităților de poliție pentru continuarea și stabilirea participației fiecăruia și tragerii la răspundere. În incidentele de la Galați, 6 jandarmi au fost răniți, însă fără a avea nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

Dreptul la liberă exprimare este garantat de Constituţia României şi Jandarmeria Română va asigura măsurile de ordine, astfel încât toate protestele să se desfăşoare în deplină siguranţă și va interveni ferm pentru a opri toate manifestările care tulbură ordinea publică”, se mai arată în comunicat.

Jandarmeria Română continuă să analizeze imaginile operative pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care au încălcat legea.

Sursa:Digi24

Distribuie daca ti-a placut...
  • Related Posts

    Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

    Cadastru gratuit pentru toate proprietățile din Pucioasa. Proiectul ar putea începe în 2027 și se va derula timp de 5 ani! Primăria orașului Pucioasa a început demersurile pentru realizarea cadastrului…

    Distribuie daca ti-a placut...

    Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

    Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară s-a produs joi, 7 august, pe DN 72, în localitatea Picior de Munte, județul Dâmbovița. Potrivit polițiștilor,…

    Distribuie daca ti-a placut...

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    You Missed

    Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

    Cadastru gratuit în Pucioasa. Proiectul începe în 2027

    Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

    Accident cu trei vehicule, pe DN 72, la Picior de Munte. O șoferiță de 29 de ani a ajuns la spital

    Peste 130 de plante de canabis descoperite în Covasna. Un bărbat de 51 de ani, arestat pentru trafic de droguri

    Peste 130 de plante de canabis descoperite în Covasna. Un bărbat de 51 de ani, arestat pentru trafic de droguri

    Accident la Găești!

    Accident la Găești!

    Impact devastator în timpul unui control rutier! O autospecială de Poliție a fost izbită în plin și apoi proiectată într-un șanț

    Impact devastator în timpul unui control rutier! O autospecială de Poliție a fost izbită în plin și apoi proiectată într-un șanț

    Președintele Nicușor Dan: Prioritatea României rămâne formarea unui guvern stabil și continuarea reformelor

    Președintele Nicușor Dan: Prioritatea României rămâne formarea unui guvern stabil și continuarea reformelor